Gândește-te la ziua de azi sau de ieri. Au existat momente în care ai gândit, ai acționat, ai simțit sau te-ai comportat ca atunci când erai copil? Ai reacționat impulsiv sau cu furie? Te-ai retras, ai evitat sau ai tăcut de teamă să nu deranjezi? Ai simțit teama că vei fi respins(ă) sau abandonat(ă) fără dovezi clare? Ai avut alte reacții care nu au fost adecvate unei situații?
Când reacționezi disproporționat, când ești copleșit(ă) de emoții intense, când te simți abandonat(ă) doar pentru că partenerul sau partenera nu ți-a răspuns la un mesaj sau când ai nevoie de reasigurări frecvente din partea celorlalți nu reacționezi din Adult ci din starea ta de Copil interior rănit. Dacă sunt momente când gândirea ta este dominată de emoții (ex- furie, frică, rușine cronică) și reacționezi intens atunci Copilul tău interior rănit preia controlul.
Conceptul de Copil ca stare a Eului a fost introdus de Eric Berne în cadrul teoriei Analiza Tranzacțională. Copilul este definit de ceea ce simte, aude, vede și înțelege. În starea de Copil rămân experiențele timpurii, mesajele primite de la persoanele de atașament, tiparele de relaționare, deciziile și credințele timpurii despre sine și despre lume. Copilul interior rănit apare atunci când dezvoltarea emoțională a copilului este afectată, când emoțiile și sentimentele dureroase sunt reprimate, când copilul mic este neglijat, abuzat, ignorat.
În cabinet Copilul interior rănit apare în credințe despre sine „nu merit să fiu iubit(ă)”, „nu sunt suficient de bun”, „nu sunt o fiică bună”, „trebuie să merit iubirea”, „trebuie să fiu perfect(ă)”, „este ceva în neregulă cu mine”, „sunt rea”. Criticile constante din partea părinților, comparațiile dureroase, furia imprevizibilă a mamei, lipsa de predictibilitate a tatălui, pedepsele corporale aplicate de unul dintre părinți, lipsa de protecție a copilului sau delegarea unor resposabilități prea mari copilului sunt amintiri vii și dureroase în mintea clienților cu care lucrez. Toate aceste trăiri și emoții intense care au fost reprimate în perioada copilăriei au efecte mai târziu în viața de adult.
Mulți adulți care au un Copil interior rănit au o viață neîmplinită. Sunt nemulțumiți de relațiile lor, de alegerile personale făcute și au o calitate a vieții (emoționale) scăzută. Trăiesc în dezacord cu sinele lor și își construiesc măști menite să acopere rănile nevindecate și să le asigure apartenența într-o lume percepută ca potențial amenințătoare. Copilul interior rănit nu arată la fel la toată lumea. Uneori se vede clar, alteori stă bine ascuns.
El se vede în dependența de partener, în frica de a spune „nu”, în relații în care accepți prea mult. Sau se vede și în partea opusă: când devii critic(ă), dur(ă) și ai o nevoie mare de control.
Copilul interior rănit apare în nevoia de a-i salva pe ceilalți. În ideea că, dacă iubești suficient, celălalt se va schimba dar și în dificultatea de a te apropia cu adevărat de cineva, de a avea intimitate emoțională în relații. Uneori, apare în golul pe care îl simți chiar și atunci când „ai tot ce îți dorești”. Sau apare prin credința că nimic nu are sens, deși viața ta arată bine din exterior.
Toate acestea pot fi manifestări sau urme ale unui copil care a trebuit să se adapteze prea devreme, care nu a fost protejat, ascultat sau care a învățat că trebuie să fie altcineva ca să fie iubit.
Iată câteva dintre modalitățile prin care Copilul interior rănit apare în viața de adult
1. Co-dependența – pierderea identității
Co-dependența este un tipar relațional în care valoarea de sine (stima de sine) depinde de aprecierea și recunoașterea pe care le oferă celălalt. Este o relație simbiotică în care partenerul dependent are nevoie de celălalt pentru a se simți întreg și în siguranță. Rădăcinile co-dependenței sunt în copilărie, în medii unde iubirea a fost condiționată de performanță, obediență sau preluarea responsabilităților emoționale ale adultului (parentalizare). În viața adultă, o persoană cu o identitate difuză poate adopta rolul de salvator sau de „cel care ține relația în viață”, pierzând treptat contactul cu propriile nevoi și limite.
2. Comportamente agresive – identificarea cu agresorul
Copilul abuzat, umilit și tratat cu dispreț, la maturitate, poate ajunge să reproducă același tip de comportament abuziv și lipsit de empatie. În astfel de situații de viață adversive copilul se identifică cu agresorul pentru a face față neputinței și durerii. Ulterior, poate deveni un adult cu trăsături de personalitate și de comportament. Agresivitatea devine o armură care protejează Copilul interior de o nouă vulnerabilizare sau suferință. De fapt, în profunzime, în spatele comportamentului agresiv, stă frica de a fi rănit, respins sau umilit.
3. Trăsături narcisice – când rușinea este acoperită cu grandiozitate
Orice copil are nevoie să fie văzut, valorizat, acceptat și iubit necondiționat. Când crește cu părinți critici, reci sau imprevizibili, copilul trăiește în interior o rușine profundă: „nu sunt important”, „ceva e greșit cu mine”. Această rușine nu dispare o dată cu vârsta. Ea rămâne acolo însă este foarte bine ascunsă. Pentru a nu mai simți această durere, unii adulți construiesc o imagine puternică, impecabilă, admirabilă. Creează un „eu ideal” care pare sigur pe sine, superior și invulnerabil. În realitate, această imagine este de fapt o modalitate prin care se protejează de respingere. Adultul, rușinat și invizibil în copilărie, creează un sine grandios pentru a se proteja de sentimentul dureros al respingerii trăite.
4. Gândirea magică – Copilul interior care încă așteaptă să fie salvat
În copilărie, gândirea magică este normală. Copilul crede că lumea se organizează în jurul lui și că emoțiile adulților sunt cauzate de comportamentul său. Când un părinte spune frecvent: „Uite ce ai făcut, m-ai supărat”, „Din cauza ta sunt nervos”, „Mama plânge din cauza ta”, copilul ajunge să creadă că este responsabil pentru stările celorlalți. Aceasta este gândirea magică. Chiar și atunci când părintele îi spune copilului “Știu ce gândești”, el nu face decat să întărească acest tip de gândire.
La maturitate, gândirea adultului poate fi contaminată de credințe magice ca:
- „Dacă voi fi suficient de bun, nu voi fi respins.”
- „Dacă găsesc partenerul potrivit, viața mea se va rezolva.”
- “Dacă îl iubesc, el se va schimba pentru mine.”
- „Când voi avea succes, mă voi simți în sfârșit complet.”
- “Dacă am destui bani, nu voi mai avea probleme.”
- “Dacă mă părăsește partenerul, nu voi putea trăi fără el.”
În esență, rămâne aceeași logică: cineva sau ceva din exterior va repara ceea ce lipsește în interior.
Persoana aflată în această dinamică așteaptă relația perfectă, șansa salvatoare sau figura protectoare care să îi confirme valoarea. Problema este că această așteptare menține pasivitatea și amână confruntarea cu realitatea: aceea că nimeni nu poate face munca interioară în locul tău.
5. Probleme de intimitate emoțională – între fuziune și evitare
Un alt efect al rănilor timpurii este dificultatea de a construi relații bazate pe apropiere (emoțională) autentică. Pentru unii, intimitatea aduce o teamă constantă de pierdere. Devin hipersensibili la orice semn de distanțare a celuilalt, caută reasigurări frecvente, se implică excesiv sau încearcă să controleze relația pentru a nu fi “abandonați”. Se tem să nu fie „prea puțin” pentru celălalt.
La polul opus, alții aleg retragerea- sunt autonomi, independenți, autosuficienți. Însă, în realitate, ei evită vulnerabilitatea. Preferă să țină oamenii la distanță pentru că apropierea activează frica de a fi răniți sau expuși. Ambele mecanisme au la bază frica de abandon și convingerea că dacă își exprimă nevoile și dorințele, celălalt îi va respinge.
A fi intim emoțional înseamnă a avea capacitatea de a fi în contact cu tine și de a accepta că celălalt este diferit fără să te simți amenințat de lucrul acesta. Poți fi apropiat fără să îți pierzi identitatea și fără să te sperii că vei pierde relația dacă pui limite sau spui “Nu”.
Când în copilărie vulnerabilitatea a fost întâmpinată cu respingere, critică sau indiferență, sistemul nervos învață că apropierea nu este sigură. Dacă această experiență nu este conștientizată și procesată, adultul va repeta scenarii familiare: va alege parteneri indisponibili, va crea relații intense și instabile sau va evita implicarea autentică.
6. Lipsa de sens – sentimentul de gol existențial
Cea mai dureroasă formă prin care Copilul interior rănit apare în viața adultă este sentimentul de gol, de alienare, de absență de sine. “Golul sufletesc” sau depresia apare atunci când copilul este nevoit să renunțe la sinele său adevărat și să dezvolte un sine fals. Renunțarea și abandonarea sinelui real creează acest gol, vid interior pentru că atunci când renunți la tine renunți și la dorințele, nevoile și trăirile tale.
Adultul lipsit de autenticitate se transformă într-un actor și joacă rol după rol în spectacole de “succes” care nu aduc sens vieții. Persoana funcționează bine în exterior (este performantă, admirată, aparent împlinită) dar în interior simte apatie cronică și nu se bucură de reușite. Golul nu este o emoție tranzitorie, ci o stare care persistă și care influențează modul în care adultul se raportează la sine, la ceilalți și la realitate. Apare când emoțiile sunt reprimate și nevoile emoționale sunt ignorate, când Copilul interior este lăsat singur, într-un colț al psihicului, neauzit și nevăzut.
Bibliografie:
Bradshaw, John (1992). Homecoming- Reclaiming and Championing you Inner Child. Bantam Books.
Stewart, Ian & Joines, Vann (2004). AT Astăzi- O nouă introducere în Analiză Tranzacțională. Editura Mirton.
Thomas, A. Harris (2018). Eu sunt OK- Tu ești OK. Editura Trei.
Sursa foto: Pinterest
Intrebari frecvente
Cum pot liniști și alina Copilul interior rănit?
Trecutul nu mai poate fi șters și, implicit, nici experiențele timpurii (adverse) de aceea consider că un Copil interior rănit nu poate fi vindecat ci alinat și liniștit. Vindecarea presupune ca rana să dispară ori rănile emoționale nu mai pot fi șterse. Probabil că te întrebi “Ce poți face?”. În primul rând să nu mai fugi sau să îți explici totul prin “așa sunt eu”. Conștientizarea și înțelegerea încep atunci când te întrebi “De ce fac așa?”, “De unde vine asta?” cu deschidere, curiozitate și empatie față de tine. Ca să poți schimba ceva este important să înțelegi ce s-a întâmplat cu tine când erai copil, ce ai trăit, ce ai gândit despre tine, ce decizii existențiale ai luat și mai ales cum te influențează ele în viața ta de adult. Urmatoarea etapă este să îți trăiești doliul și tristețea după tot ceea ce nu ai avut sau nu a fost, toate pierderile pe care le-ai trăit, poate chiar pierderea copilăriei tale. Și, în ultimă instanță, să înveți să devii un Părinte mai bun pentru Copilul tău interior.
Cum știu dacă sau când reacționez ca Adult (ca stare a Eului) sau ca un Copil rănit (stare a Eului)?
Când reacționezi din Adult:
• Poți pune limite fără să te simți vinovat(ă) (sau dacă apare vinovăția, nu te impiedică să spui nu).
• Ții cont de tine, de ceea ce simți, ce nevoi ai și le pui în cuvinte (conform situației).
• Faci alegeri conștiente și asumate și nu reacționezi impulsiv.
• Crezi că ești valoros (valoroasă), vezi calitățile, abilitățile și părțile tale bune (nu doar defectele și neputințele).
• Te poți autoregla emoțional în situații de disconfort sau conflict.
• Ai o maturitate emoțională, ești responsabil(ă) în zona profesională.
• Ai grijă de sănătatea ta, de sexualitatea ta și ești implicat(ă) și în activități care îți oferă plăcere și bucurie.
• Te centrezi pe soluții atunci când ai dificultăți.
• Relaționezi cu ceilalți din poziția (de viață) Eu sunt ok- Tu ești ok.
Când reacționezi din Copil:
• Ai tendința să dramatizezi sau să exagerezi impactul unei situații și să gândești în termeni de „mereu” sau “niciodată”.
• Cauți în mod constant aprobarea, validarea și aprecierea celorlalți.
• Iei lucrurile personal și te simți rănit(ă) ușor- reacționezi disproporționat.
• Le faci pe plac celorlalți de teamă să nu fii respins(ă).
• Simți un gol interior, în relații te simți neiubit(ă), singur(ă) și neapreciat(ă).
• Nu ai răbdare și reacționezi impulsiv sau cu furie atunci când realitatea nu corespunde așteptărilor tale.
• Te simți depășit(ă) de problemele și responsabilitățile vieții de adult.
• Îți este greu să duci la bun sfârșit sarcini care te plictisesc sau nu te atrag.
• Ai o toleranță scăzută la frustrare și renunți ușor.
• Îți este greu să îți stăpânești furia și nemulțumirile- îi jignești, îi lovești pe ceilalți sau distrugi lucruri.
• Cauți gratificarea/plăcerea sau recompensa imediată, este greu să își urmezi obiectivele pe termen lung.
• Te retragi emoțional din relație atunci când te simți rănit(ă) sau respins(ă).
• Consumi alcool sau alte substanțe interzise ca să acoperi trăiri dureroase.
• Te îndoiești de tine.
• Ai o nevoie mare de control și nu poți tolera/accepta incertitudinea.
• Simți rușine intensă și consideri că este ceva în neregulă cu tine atunci când greșești sau nu acționezi așa cum ți-ai fi dorit.
În ce măsură Copilul meu interior rănit îmi afectează identitatea, relațiile și modul în care reacționez?
Pentru o evaluare orientativă poți completa chestionarul creat de John Bradshaw (varianta în română) pe care l-am inclus aici. Chestionarul nu reprezintă un instrument de diagnostic clinic și nu poate înlocui o evaluare psihologică realizată de un psiholog acreditat. Rezultatele obținute pot oferi indicii orientative, însă ele trebuie interpretate întotdeauna în contextul unic al fiecărei persoane. În cazul în care simți că ai nevoie de sprijin pentru a discuta sau analiza rezultatele tale, îți recomand să consulți un psiholog sau psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România.
Interpretarea rezultatelor- dacă ai bifat „Da” la un număr semnificativ de afirmații (peste 10) este un semnal că anumite mecanisme de coping (supraviețuire) sunt încă prezente în viața ta.
CHESTIONAR – COPILUL INTERIOR RĂNIT
(creat de John Bradshaw, sursa “Homecoming- Reclaiming and Championing your Inner Child”)
A. IDENTITATE
1. Simt anxietate sau teamă când mă gândesc să fac ceva nou.
Da ___ Nu ___
2. Încerc constant să mulțumesc pe toată lumea și simt că nu am o identitate proprie.
Da ___ Nu ___
3. Sunt rebel(ă). Mă simt viu/vie atunci când sunt în conflict.
Da ___ Nu ___
4. În adâncul sufletului meu, simt că este ceva în neregulă cu mine.
Da ___ Nu ___
5. Îmi este greu să renunț la lucruri; tind să adun și să păstrez totul.
Da ___ Nu ___
6. Mă simt inadecvat(ă) ca bărbat/femeie.
Da ___ Nu ___
7. Sunt confuz(ă) în legătură cu identitatea mea sexuală.
Da ___ Nu ___
8. Mă simt vinovat(ă) când mă afirm și prefer să cedez în fața altora.
Da ___ Nu ___
9. Îmi este greu să încep lucruri noi.
Da ___ Nu ___
10. Îmi este greu să duc lucrurile până la capăt.
Da ___ Nu ___
11. Rareori am opinii proprii; mă raportez la ce spun alții.
Da ___ Nu ___
12. Mă critic constant pentru că nu sunt suficient de bun(ă).
Da ___ Nu ___
13. Mă consider un om profund păcătos și mă tem că voi ajunge în Iad.
Da ___ Nu ___
14. Sunt rigid(ă) și perfecționist(ă).
Da ___ Nu ___
15. Simt că nu mă ridic niciodată la înălțimea alteptărilor; că nu fac nimic bine.
Da ___ Nu ___
16. Nu știu cu adevărat ce îmi doresc.
Da ___ Nu ___
17. Sunt motivat(ă) să performez constant și să excelezez.
Da ___ Nu ___
18. Cred că nu contez cu adevărat decât atunci când sunt atractiv(ă) sau performant(ă) sexual; mă tem că voi fi respins(ă) dacă nu sunt un “partener bun”.
Da ___ Nu ___
19. Viața mea pare goală; mă simt adesea deprimat(ă).
Da ___ Nu ___
20. Nu știu cu adevărat cine sunt, care sunt valorile mele sau ce cred despre lucruri importante.
Da ___ Nu ___
B. NEVOI DE BAZĂ
1. Nu sunt conectat(ă) la nevoile mele fizice – nu știu când îmi este foame, somn sau când sunt excitat(ă).
Da ___ Nu ___
2. Nu îmi place să fiu atins(ă).
Da ___ Nu ___
3. Fac sex uneori fără să îmi doresc cu adevărat.
Da ___ Nu ___
4. Am avut sau am o tulburare de alimentație.
Da ___ Nu ___
5. Sunt preocupat(ă) obsesiv de anumite practici sexuale.
Da ___ Nu ___
6. Rareori știu ce simt cu adevărat.
Da ___ Nu ___
7. Mă simt rușinat(ă) când mă înfurii.
Da ___ Nu ___
8. Rareori mă înfurii, dar când o fac, explodez.
Da ___ Nu ___
9. Mă tem de furia altora și fac aproape orice pentru a o evita sau controla.
Da ___ Nu ___
10. Mă simt rușinat(ă) când plâng.
Da ___ Nu ___
11. Mă simt rușinat(ă) când îmi este frică.
Da ___ Nu ___
12. Aproape niciodată nu îmi exprim emoțiile neplăcute.
Da ___ Nu ___
13. Am preocupări sexuale repetitive sau obsesive.
Da ___ Nu ___
14. Am fantezii sau practici sexuale care implică dominare sau supunere extremă.
Da ___ Nu ___
15. Mă simt rușinat(ă) de funcțiile naturale ale corpului meu.
Da ___ Nu ___
16. Am probleme cu somnul.
Da ___ Nu ___
17. Petrec mult timp consumând materiale pornografice.
Da ___ Nu ___
18. Am avut comportamente sexuale care au încălcat limitele altor persoane.
Da ___ Nu ___
19. Am avut atracții sexuale inadecvate și mă tem că aș putea acționa în baza lor.
Da ___ Nu ___
20. Cred că mâncarea și/sau sexul sunt cele mai importante nevoi ale mele.
Da ___ Nu ___
C. SOCIAL
1. În general, nu am încredere în nimeni, nici măcar în mine.
Da ___ Nu ___
2. Sunt sau am fost într-o relație cu o persoană dependentă (alcool, droguri, jocuri, etc.).
Da ___ Nu ___
3. Sunt posesiv(ă) și vreau să dețin controlul în relații.
Da ___ Nu ___
4. Am o dependență (de substanțe).
Da ___ Nu ___
5. Sunt retras(ă) și mă tem de oameni, mai ales de cei în poziție de autoritate.
Da ___ Nu ___
6. Urăsc să fiu singur(ă) și fac aproape orice pentru a evita singurătatea.
Da ___ Nu ___
7. Fac adesea ceea ce cred că alții așteaptă de la mine.
Da ___ Nu ___
8. Evit conflictul cu orice preț.
Da ___ Nu ___
9. Îmi este greu să spun „nu” și tratez sugestiile altora ca și cum ar fi ordine.
Da ___ Nu ___
10. Am un simț exagerat al responsabilității față de ceilalți; îmi este mai ușor să am grijă de ei decât de mine.
Da ___ Nu ___
11. Nu spun „nu” direct, dar refuz indirect sau pasiv cererile celorlalți.
Da ___ Nu ___
12. Nu știu să gestionez conflictele; fie domin, fie mă retrag complet.
Da ___ Nu ___
13. Rareori cer clarificări când nu înțeleg ceva.
Da ___ Nu ___
14. Presupun frecvent ce a vrut să spună celălalt și reacționez pe baza presupunerilor mele.
Da ___ Nu ___
15. Nu m-am simțit niciodată apropiat(ă) de unul sau ambii părinți.
Da ___ Nu ___
16. Confund iubirea cu mila și tind să aleg parteneri pe care îi pot „salva”.
Da ___ Nu ___
17. Mă ironizez pe mine sau pe alții când greșim.
Da ___ Nu ___
18. Cedez ușor și mă conformez grupului.
Da ___ Nu ___
19. Sunt extrem de competitiv(ă) și îmi este greu să pierd.
Da ___ Nu ___
20. Cea mai mare teamă a mea este abandonul și fac aproape orice pentru a păstra o relație.
Da ___ Nu ___
