Ghid pentru clienți

Ghid pentru clienți

Întrebări pe care poate ți le adresezi și tu

Primul și cel mai important aspect este să verifici dacă este un psiholog acreditat de Colegiul Psihologilor. Pe site-ul www.copsi.ro găsești RUP (Registrul Unic al Psihologilor) cu toți psihologii înregistrați.

Apoi există câțiva indicatori de bază pe care ar trebui să îi ai în vedere în relația cu terapeutul tău:

  • Empatia- Simți implicarea și căldura emoțională a terapeutului și te simți înțeles și susținut în relație cu el/ea.
  • Ascultarea activă – Terapeutul este atent la ceea ce îi povestești, nu este distras de altceva în mod constant (telefon), ascultă povestea ta până la capăt cu interes și curiozitate.
  • Sentimentul de siguranță- Când ai încredere în terapeut și te simți susținut, îi poți spune orice fără să îți fie frică că te judecă sau te critică.

Pe lângă toate acestea mai sunt câteva aspecte pe care să le ai în vedere pe durata terapiei.

Un terapeut potrivit:

  • ține cont de tine și respectă nevoile și obiectivele tale
  • te susține și face alianță cu tine
  • păstrează confidențialitatea
  • menține o relație profesională (nu iese la cafea cu tine)
  • respectă codul deontologic al psihologului
  • are grijă de propria igienă emoțională (are propria terapie)
  • este stabil din punct de vedere mental și emoțional
  • are competențele necesare pentru a lucra cu tine
  • solicită supervizare sau intervizare atunci când are nevoie

Rezultatele pe care dorești să le obții depind foarte mult și de implicarea ta în proces. Dar, întrucât știu că există nevoia de a te raporta la un număr concret de ședințe, APA (Asociația Psihologilor din America) menționează că jumătate dintre cei care accesează servicii de psihoterapie încep să vadă beneficiile dupa 15-20 de ședințe (3-4 luni).

Îți recomand să ai în vedere că schimbările apar mai întâi la nivel cognitiv iar dacă îți dorești schimbări de profunzime cum ar fi o schimbare la nivelul stimei de sine atunci cel mai probabil va dura mai mult de 20 de ședințe. Schimbările de profunzime necesită timp pentru ca ele să se consolideze și să reziste în momentele dificile de viață.

Prima întâlnire este despre cunoaștere. Vorbim despre ce te-a adus în cabinet, ce îți dorești să obții de la terapie și stabilim împreună contractul colaborării noastre. Nu trebuie să spui totul despre tine în prima ședință (desi aceasta este tendința de multe ori), ci doar ce simți că e important pentru început.

Durata unui proces terapeutic depinde de mai mulți factori.

Factori de țin de client:

  • Severitatea și complexitatea problemelor cu care te confrunți. Persoanele care au trecut prin experiențe traumatice sau care au tipare relaționale disfuncționale, dependențe de substanțe, tulburări de personalitate accentuate, tulburări anxioase și depresive severe sau alte diagnostice psihiatrice au nevoie de un proces terapeutic de lungă durată. Asociația Psihologilor din America (APA) menționează faptul că în astfel de cazuri durata unei terapii poate fi de 12-18 luni (1 an sau 1.5 ani) pentru ca terapia să fie eficientă.
  • Implicare ta și disponibilitatea ta față de terapie. Durata terapiei depinde de motivația ta, de ceea ce ești dispus/ă să faci între ședințele de terapie, ce aplici din ceea ce discutăm și ce dorești să schimbi sau să dezvolți la tine.

Factori ce țin de intervenție și tratament

  • Tipul de terapie: Există mai multe abordari și specializări psihoterapeutice acreditate de Colegiul Psihologilor din România. În general terapeuții au mai mult de o singură specializare și atunci stilul lor de lucru poate avea influențe din mai multe școli. Spre exemplu, terapia cognitiv comportamentală durează mai puțin decât terapia psihanalitică- 3 sau 6 luni versus 1 an sau 2 ani.
  • Alianța terapeutică: O colaborare și o relație bună, de calitate, între terapeut și client duce la rezultate pozitive pe termen lung și poate scurta durata procesului terapeutic prin faptul că obiectivele terapeutice sunt atinse mai repede.

Psihoterapia nu vine cu o garanție scrisă, la fel cum nici medicina nu îți poate promite 100% vindecare. Ceea ce știm însă, din zeci de ani de cercetări, este că psihoterapia are rezultate reale, măsurabile. Studiile de imagistică cerebrală arată clar că modificările sunt detectabile și vizibile la nivel cerebral după terapie. Spre exemplu, zonele din creier implicate în reglarea emoțiilor, cum ar fi cortexul prefrontal, devin mai active iar zonele legate de stres și anxietate (amigdala) își reduc activitatea. Așa cum spune Daniel J. Siegel „plasticitatea dependentă de experiență a creierului uman este cea care permite schimbarea în terapie.”

Ședințele sunt o dată pe săptămână iar la nevoie sau în situații de criză pot fi de două ori pe săptămână (pentru un timp limitat). Se recomandă această fecvență pentru a exista o constanță și a respecta cadrul terapeutic. Există de asemenea și clienți care solicită o ședință la două săptămâni. Dacă alegi să faci terapie o dată la două săptămâni atunci procesul se va încetini iar obiectivele tale vor fi atinse într-un timp mai lung.

În plus, există riscul să te deconectezi de procesul tău și chiar să întrerupi terapia. De aceea, îți recomand ca la începutul terapiei să ai ședințe săptămânale și să schimbi frecvența atunci când te stabilizezi emoțional și ai nevoie doar de suport sau de a menține o igienă emoțională.

Nu prea poți face terapie dacă nu ești deschis(ă) să vorbești despre ce te supără și să oferi detalii despre tine și viața ta. Terapia este timpul tău cu tine- dacă nu ai disponibilitatea aceasta, terapeutul nu poate face treaba în locul tău. Pot fi unele momente sau ședințe în care un client nu dorește să vorbească despre anumite subiecte sau experiențe pentru că se simte copleșit sau foarte tulburat/afectat ulterior- astfel de situații specifice se discută punctual în cabinet cu terapeutul pentru a găsi împreună o soluție.

Dacă nu îți (mai) place terapeutul, primul pas este să te gândești la ce anume te supără sau îți displace. Apoi, este de luat în calcul dacă a fost o situație punctuală care te-a deranjat (ceva din ce a spus sau a făcut terapeutul) sau e o stare generală pe care o ai, o nemulțumire? Spre exemplu, în procesul terapeutic se poate întâmpla ca la un moment dat să nu îți mai placă terapeutul sau să te înfurii pe el/ea, să te deranjeze ceva din ce spune, cum spune, ce face, ce nu face. Ceea ce le propun clienților mei este să discutăm momentele acestea și să vedem ce dinamici se reiau din viața lor în relație cu mine. Astfel, de multe ori, ei devin mai conștienți de propriile tipare relaționale și de felul în care acestea îi sabotează și influențează.

Iar, în ultimă instanță, după ce ai vorbit deschis despre ce te supără și ai mai dat un timp de 2-3 ședințe, poți alege să lucrezi cu un alt specialist dacă simți că relația cu terapeutul actual nu funcționează. Este dreptul tău și un terapeut etic va înțelege și eventual te va îndruma către un alt terapeut potrivit pentru tine.

Emoțiile neplăcute nu dispar complet – ele sunt parte din experiența umană și au un rol adaptativ. De exemplu, frica te protejează de pericole, tristețea apare atunci când există o pierdere iar furia semnalează că îți sunt încălcate limitele. Fiecare emoție spune ceva despre tine, despre ceea ce se întâmplă cu tine într-un anumit moment din viața ta.

În terapie nu înveți să elimini emoțiile. Scopul terapiei nu este ca tu să nu mai simți sau să nu mai ai trăiri neplăcute ci să:

  • le recunoști și să le numești (ce simt exact în acest moment, este doar o singură emoție sau sunt mai multe?);
  • le înțelegi mesajul (de ce apare această emoție, ce îmi spune despre mine și situația mea?);
  • înveți să le reglezi (să te autoreglezi emoțional) prin diferite tehnici, prin dezvoltarea unor mecanisme de coping noi sau a unor abilități noi care te ajută să îți crești reziliența.

Rolul psihoterapeutului nu este să îți spună ce să faci sau să decidă în locul tău-. Psihoterapia are la bază teoria autodeterminării: puterea este la tine și tu alegi ce vrei să schimbi la tine sau în viața ta. Scopul terapiei este ca tu să îți dezvolți autonomia și să devii important(ă) pentru tine.

Cum funcționează:

  • Terapeutul te ajută să îți clarifici obiectivele (ce vrei să obții, ce înseamnă „mai bine” pentru tine).
  • Folosește întrebări, reflecții și tehnici pentru a te ajuta să vezi și să întărești resursele tale interne și a descoperi ceea ce funcționează pentru tine, soluțiile pe care le vezi tu.
  • Uneori terapeutul poate face psihoeducație- vine cu informații, modele sau perspective noi (de exemplu, cum funcționează anxietatea, ce înseamnă limite sănătoase, care sunt mecanismele de coping, etc).

Dacă întârzii, timpul pierdut se scade din ședința ta. Dacă nu ajungi și nu anunți din timp, ședința se consideră efectuată și se plătește. Este important să știi că la prima ședință cu mine (online sau în cabinet) plata pentru ședință se va face online, în avans.

Mituri și temeri despre psihoterapie

Deloc. Acesta este unul dintre cele mai des întâlnite mituri. A merge la terapie nu e un semn de slăbiciune, ci un semn de curaj și responsabilitate față de propria persoană și propria viață. E nevoie de curaj și de putere să îți recunoști dificultățile și să cauți ajutor. Terapia îți întărește resursele interioare, te ajută să capeți reziliență și flexibilitate emoțională și îți îmbunătățește relațiile pe termen lung.

Un prieten te poate asculta și poate fi un sprijin, însă un terapeut are pregătirea și instrumentele necesare pentru a te ajuta să înțelegi ce se întâmplă în profunzime. Terapia nu înseamnă doar să vorbești despre ce trecut sau despre ceea ce te tulbură ci este un întreg proces în care descoperi, înțelegi modelele, tiparele și cauzele profunde ale suferinței tale. Prietenii, oricât de bine intenționați ar fi, nu pot menține o neutralitate față de tine și nu te pot ajuta să vezi care este procesul tău intern și ce se întâmplă în interiorul tău.

Un psiholog etic și profesionist nu râde niciodată de ceea ce clientul îi împărtășești și nu judecă. Tot ceea ce spui rămâne confidențial. Terapeutul e acolo pentru a înțelege și a te susține, nu pentru a critica. Totuși, dacă există această temere sau ea apare pe parcursul procesului îți recomand să discuți cu terapeutul tău pentru a evita blocarea procesului terapeutic și pentru a clarifica ceea ce te nemulțumește.

La începutul terapiei este posibil să simți că apare un grad de dependență de terapeut și este normal – vorbești despre lucruri foarte personale, intime și, poate pentru prima dată în viața, ta te simți ascultat(ă), văzut(ă), important(ă) pentru celălalt și mai ales susținut(ă). Relația terapeutică creează acel spațiu în care tu îți definești identitatea, te conectezi cu nevoile și valorile tale și îți dezvolți abilități noi. Este un model de relaționare pe care îl vei putea duce ulterior și în alte relații.

Însă, pe măsură ce procesul avansează, scopul terapiei nu este să rămâi agățat(ă) de terapeut, ci să înveți cum să duci sentimentul de siguranță și autonomie în propria viață.

Nu. Terapia este și pentru cei care se confruntă cu probleme de viață sau care doresc să aibă și să mențină o igienă emoțională! Desigur că poți veni și dacă te simți blocat, epuizat, confuz sau pur și simplu vrei să te cunoști mai bine. Terapia nu e doar despre „crize”, ci și despre prevenție și creștere personală. Mai mult, procesul terapeutic funcționează mai bine atunci când nu este o situație de criză și clientul are resursele interne necesare pentru a discuta sau aborda aspecte dureroase din viața sa.

//
Dorești mai multe informații despre serviciile oferite? Vrei să faci o programare?
Cu ce te pot ajuta?